

Adresa de e-mail și numărul de telefon ale lui Ilona Andreea au fost verificate.
Ilona Andreea
- Preţ 80lei
- Răspuns 1ore

80lei/oră
Prima lecție gratuită
- Canto
- Pian
Profesor de Canto (Pop & Jazz) & Pian Clasic | Studentă la Conservator
- Canto
- Pian
Locația lecției
Despre Ilona Andreea
Sunt Ilona, am 19 ani și sunt studentă în anul I la Universitatea Națională de Muzică din București, la Pedagogie Muzicală. Muzica face parte din viața mea de când aveam 4 ani, perioadă în care am început studiul pianului și al canto-ului. Am absolvit Liceul de Arte din Buzău, cu specializarea pian, iar în timp am avut ocazia să mă dezvolt și prin experiențe de scenă, concursuri și proiecte televizate precum X Factor, Vocea României Junior și Vocea României.
Pe lângă partea artistică, am început să predau canto și pian încă din adolescență, iar lucrul cu elevii mi-a arătat cât de diferit poate învăța fiecare copil. Tocmai de aceea, nu vreau să vin cu o metodă rigidă, ci să găsesc pentru fiecare elev modul prin care poate înțelege, progresa și, cel mai important, căpăta încredere în el.
Îmi doresc să lucrez cu voi pentru că vreau să împărtășesc mai departe tot ceea ce am învățat atât din studiul muzicii, cât și din experiența de scenă. Cred că experiențele mele ca elevă, interpretă și acum studentă la Pedagogie Muzicală mă ajută să înțeleg ambele perspective: ce are nevoie un profesor să transmită și ce are nevoie un elev să simtă pentru a putea evolua.
Mi-ar plăcea ca, prin lecțiile noastre, elevii să nu învețe doar să cânte corect, ci să își găsească propria voce, să capete curaj și să transforme ceea ce simt într-o poveste pe care să o poată transmite mai departe.
Despre lecție
- Toate nivelurile
- Română
Toate limbile în care este disponibilă lecția :
Română
Pornesc de la ideea că fiecare copil învață diferit. Nu vreau ca elevul să cânte doar corect, ci să înțeleagă ce face, să aibă curaj să încerce și, în timp, să își găsească propria voce și propriul stil.
Folosesc exerciții practice, jocuri, exemple vizuale și metode create chiar pentru dificultățile pe care le întâmpină fiecare elev. Dacă un copil nu înțelege notele, găsesc o altă cale prin care să poată învăța melodia. Dacă îi este rușine să facă un anumit exercițiu vocal, îi explic de ce îl facem și îl transform într-o activitate naturală și distractivă.
La canto lucrăm atât tehnica — respirație, susținere, intonație, dicție — cât și emoția și povestea din spatele piesei. Îmi doresc ca elevul să ajungă să spună: „Asta este felul meu de a cânta”, nu doar „Așa mi s-a spus să cânt.”
Pentru mine, o lecție reușită nu este cea în care profesorul arată cât de multe știe, ci cea în care elevul pleacă de la oră simțind că a reușit ceva ce înainte credea că nu poate.
Prețuri
Preţ
- 80lei
Preturi pachete de lecții
- 5 ore : 400lei
- 10 ore : 800lei
lecții gratuite
Această primă lecție oferită gratuit cu Ilona Andreea vă va permite să vă cunoașteți și să vă specificați clar nevoile pentru următoarele lecții.
- 1h
online
- 70lei/h
Profesori Canto similari
-
![teacher_picture]()
Cristian
București & online- Experimentat
Descoperă-ți vocea și pasiunea pentru muzică prin lecții de canto personalizate!
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Mihail
București & online- Nou
Student la conservator,predau lecții particulare de canto clasic pentru incepători şi intermediari
- 150lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Marius
București & online- Nou
Solist de operă cu experiență predau lecții de canto, tehnică vocală, expresivitate și încredere în propria voce
- 150lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Simona
București & online- Experimentată
Absolventa a conservatorului , cu modul de canto și modul psihopedagogic, predau canto și pian de mai bine de 5 ani
- 150lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Antonia
București & online- Experimentată
Absolventă a universității naționale de muzică bucurești; solistă & pianista. ofer cursuri de canto tehnică vocală (pop, folclor), pian, teorie muzicală.
- 130lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Andreea bianca
București & online- Nouă
Studenta la conservator, predau canto într-o metodă distractivă și efeicienta!
- 90lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Cerasela
București & online- Nouă
Artista cu experiență scenică ofer lecții de canto pentru începători și avansați, cu tehnici vocale corecte și rezultate rapid
- 150lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Catalin michael
București & online- Nou
Lecții de canto pentru toate nivelurile! vrei să cânți mai bine, să-ți dezvolți vocea și să ai mai multă încredere? hai să lucrăm împreună, într-un mod relaxat și plăcut!
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Ruxanda
București & online- Nouă
Participantă la vocea româniei, predă canto tuturor vârstelor, mediu prietenos și util
- 120lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Andrei
București & online- Nou
Cursuri de canto muzică ușoară, cursuri de canto musical (teatru muzical), cu absolvent al școlii populare de arte tiberiu brediceanu brașov și al u.n.a.t.c. bucurești
- 80lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Ioana maria
București & online- Nouă
Ofer lecții de canto pentru copii începători sunt studentă la universitatea națională de muzică din bucurești repertoriu: • muzică populară • muzică ușoară • muzică lăutărească bucurești
- 150lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Alexandra
București- Nouă
Absolventa a colegiului de arte dinu lipatti la secția de canto jazz și muzică ușoară. predă tehnică vocală de bază pentru începători însoțită de teoria muzicală necesară.
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Ady
București- Experimentat
Un mare iubitor de artă care zilnic cântă sau pictează. datorită faptului că am început studiul muzicii la vârsta de 18 ani știu cum să mă raportez la orice nivel artistic, personal fiind provocat să
- 60lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Adelina
București & online- Nouă
Meditații de canto clasic - tehnică și interpretare muzicală solistă de operă - liber profesionist
- 200lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Ioana
București & online- Nouă
Absolventă de master la conservator, artist independent și solistă, ofer cursuri de canto și pian adaptate pentru toate nivelurile, cu o metodologie modernă și eficientă.
- 150lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Bianca
București & online- Nouă
Bună! sunt bianca tacea, profesor de canto și pian inițiere, cu 5 ani de experiență. de 2 ani predau la o școală privată, unde am lucrat cu peste 80 de copii și adolescenți. te ajut să-ți descoperi vo
- 150lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Raluca
București- Nouă
Studenta la conservatorul din bucuresti, absolventa a “colegiului national george enescu”- bucuresti- canto clasic, cu atestat in muzica
- 120lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Daria
București & online- Nouă
Salut! cat de greu poate fi să cânți la pian? exact, nu e greu! sunt daria și te aștept să cântăm frumos împreună. 🤍
- 130lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Patrascioiu
București & online- Nou
Masterand arte muzicale predau pian și teorie muzicală la domiciliul clientului.
- 115lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Gabriela
București & online- Nouă
Descoperă-ți vocea! lecții de canto, pian și solfegii pentru rezultate reale!
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
Vezi profesorii de canto




















