

Profilul Bianca, diploma și datele de contact au fost verificate de experții noștri
Bianca
- Preţ 80lei
- Răspuns 1ore

80lei/oră
Prima lecție gratuită
- Română
Învățătoare debutantă, absolventă de liceu pedagogic – ofer meditații pentru clasele I-IV la Română, Matematică și Engleză
- Română
Locația lecției
Despre Bianca
Despre mine
Sunt absolventă a Liceului Pedagogic „Carol I” din Câmpulung Muscel, profil pedagogic, iar în prezent sunt studentă în anul I la Facultatea de Științele Educației. Sunt cadru didactic titular și îmi doresc să mă dezvolt constant în domeniul educației și să contribui la formarea copiilor într-un mod cât mai frumos și eficient.
Îmi place foarte mult să lucrez cu cei mici și consider că răbdarea, calmul și empatia sunt esențiale în procesul de învățare. Sunt o persoană organizată, atentă la nevoile fiecărui copil și îmi place să găsesc explicații simple și creative pentru noțiunile care par dificile.
Pe parcursul formării mele am participat și m-am implicat în proiecte și activități educaționale, experiențe care m-au ajutat să înțeleg mai bine importanța unei educații adaptate fiecărui copil.
Pentru mine, meditațiile nu înseamnă doar acumularea de informații, ci și dezvoltarea încrederii copilului în propriile forțe, formarea unor obiceiuri bune de învățare și bucuria de a descoperi lucruri noi.
Despre lecție
- Toate nivelurile
- Engleză
- Română
Toate limbile în care este disponibilă lecția :
Engleză
Română
Cum decurg orele?
Fiecare oră este adaptată nivelului și nevoilor copilului. Începem prin a discuta ce a făcut la școală și ce dificultăți întâmpină, apoi lucrăm împreună, pas cu pas, pentru a clarifica noțiunile neînțelese.
O parte importantă a orei poate fi dedicată temelor pentru acasă. Le rezolvăm împreună, dar pun accent pe explicarea exercițiilor, astfel încât copilul să înțeleagă și să poată rezolva singur exerciții asemănătoare ulterior.
În funcție de necesități, facem și exerciții suplimentare pentru consolidarea materiei, recapitulăm noțiunile mai dificile sau ne pregătim pentru evaluările de la clasă.
Folosesc metode interactive și materiale adaptate vârstei: fișe de lucru, jocuri educative, exerciții practice, materiale vizuale și activități digitale. Îmi doresc ca fiecare oră să fie eficientă, dar și plăcută pentru copil.
Prețuri
Preţ
- 80lei
Preturi pachete de lecții
- 5 ore : 400lei
- 10 ore : 800lei
lecții gratuite
Această primă lecție oferită gratuit cu Bianca vă va permite să vă cunoașteți și să vă specificați clar nevoile pentru următoarele lecții.
- 1h
online
- 80lei/h
Profesori Română similari
Catalina
Pantelimon & online
- 75lei/oră
- Prima lecție gratuită
Franco
Pantelimon & online
- 170lei/oră
- Prima lecție gratuită
Cristina
Pantelimon & online
- 50lei/oră
- Prima lecție gratuită
Ana
București & online
- 100lei/oră
- Prima lecție gratuită
Andreea Mihaela
București & online
- 71lei/oră
- Prima lecție gratuită
Ileana
București & online
- 100lei/oră
- Prima lecție gratuită
Maria
București & online
- 75lei/oră
- Prima lecție gratuită
Georgiana
București
- 90lei/oră
- Prima lecție gratuită
Oana
București & online
- 100lei/oră
- Prima lecție gratuită
Catalina
București
- 65lei/oră
- Prima lecție gratuită
Ioana
Voluntari & online
- 100lei/oră
- Prima lecție gratuită
Silviana
București & online
- 80lei/oră
- Prima lecție gratuită
Raluca-Maria
București & online
- 80lei/oră
- Prima lecție gratuită
Raluca
București
- 60lei/oră
- Prima lecție gratuită
Dan
București & online
- 60lei/oră
- Prima lecție gratuită
Bianca
București & online
- 70lei/oră
- Prima lecție gratuită
Cristina
București & online
- 100lei/oră
- Prima lecție gratuită
Ionita
Voluntari & online
- 70lei/oră
- Prima lecție gratuită
Natalia
Voluntari & online
- 90lei/oră
- Prima lecție gratuită
Laura
București
- 70lei/oră
- Prima lecție gratuită
-
Vezi profesorii de română
