

Profilul Bianca, diploma și datele de contact au fost verificate de experții noștri
Bianca
- Preţ 80lei
- Răspuns 1ore

80lei/oră
Prima lecție gratuită
- Matematică
Învățătoare debutantă, absolventă de liceu pedagogic – ofer meditații pentru clasele I-IV la Matematica.
- Matematică
Locația lecției
Recomandata
Bianca un profesor apreciat de comunitatea sa. Aceasta a fost recomandată pentru fiabilitatea sa, metodele de predare și calitatea cursurilor sale. O alegere bună pentru a progresa cu încredere.
Despre Bianca
Despre mine
Sunt absolventă a Liceului Pedagogic „Carol I” din Câmpulung Muscel, profil pedagogic, iar în prezent sunt studentă în anul I la Facultatea de Științele Educației. Sunt cadru didactic titular și îmi doresc să mă dezvolt constant în domeniul educației și să contribui la formarea copiilor într-un mod cât mai frumos și eficient.
Îmi place foarte mult să lucrez cu cei mici și consider că răbdarea, calmul și empatia sunt esențiale în procesul de învățare. Sunt o persoană organizată, atentă la nevoile fiecărui copil și îmi place să găsesc explicații simple și creative pentru noțiunile care par dificile.
Pe parcursul formării mele am participat și m-am implicat în proiecte și activități educaționale, experiențe care m-au ajutat să înțeleg mai bine importanța unei educații adaptate fiecărui copil.
Pentru mine, meditațiile nu înseamnă doar acumularea de informații, ci și dezvoltarea încrederii copilului în propriile forțe, formarea unor obiceiuri bune de învățare și bucuria de a descoperi lucruri noi.
Despre lecție
- Toate nivelurile
- Engleză
- Română
Toate limbile în care este disponibilă lecția :
Engleză
Română
Cum decurg lecțiile?
Fiecare ședință este adaptată nevoilor copilului și nivelului său de pregătire. Începem prin a identifica noțiunile care necesită mai multă atenție, apoi lucrăm pas cu pas, prin explicații clare și exerciții potrivite vârstei.
Nu ne rezumăm doar la rezolvarea unor exerciții. Îmi doresc ca elevul să înțeleagă de ce și cum rezolvă o anumită sarcină, astfel încât să poată lucra ulterior și singur.
Folosesc metode interactive și materiale atractive pentru copii: fișe de lucru, jocuri educative, exerciții practice, materiale vizuale și activități digitale. În funcție de obiectiv, putem dedica ședința consolidării materiei, recuperării unor lacune, efectuării temelor sau pregătirii pentru o evaluare.
La finalul fiecărei ședințe, verificăm ce am învățat și ce mai trebuie exersat, astfel încât progresul copilului să fie constant și vizibil.
Recomandări
Recomandările provin de la rude și cunoscuți ai acestui profesor Matematică.
preda foarte bine si inteleg super repede
Am cunoscut-o pe Bianca la orele de predare de la școala mea. De când și-a început predarea, am înțeles cât de mult iubește ceea ce face. Mi se pare o persoană minunată și deșteaptă. Predă excelent și te face să înțelegi totul super ușor. O recomand cu drag!
Eu am fost foarte mulțumită de Bianca. Mie mi-a plăcut foarte mult de ea, mai ales că a știut să ne explice cât să înțelegem fiecare copil în parte.
Vezi mai multe recomandări
Prețuri
Preţ
- 80lei
Preturi pachete de lecții
- 5 ore : 400lei
- 10 ore : 800lei
lecții gratuite
Această primă lecție oferită gratuit cu Bianca vă va permite să vă cunoașteți și să vă specificați clar nevoile pentru următoarele lecții.
- 1h
online
- 80lei/h
Profesori Matematică similari
-
![teacher_picture]()
Alexandra
Pantelimon & online- Nouă
Îți arăt că matematica poate fi înțeleasă, iubită și stăpânită, pas cu pas, cu încredere.
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Raisa ruxandra
Pantelimon & online- Nouă
Absolvent liceu, predau matematica, la nivel de generală și gimnaziu.
- 60lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Mihai
Pantelimon & online- Nou
Absolvent politehnica licență si masterat, predau matematica pentru clasele 1-8
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Adrian
Pantelimon & online- Nou
Absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat, profil matematică informatică și student la facultatea de chimie
- 75lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Nicola
Dobroești & online- Nouă
Meditații română și matematică pentru a trece peste orice lecție grea și a obține notele dorite !
- 80lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Dragos
București & online- Nou
Meditații matematica pentru elevi clasele iii - vi (100 lei - 90 min)
- 70lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Adela-mariam
București & online- Nouă
Studenta la universitatea politehnica bucurești, ofer sedinte de matematica si fizica atat pentru pregatirea de bac, cat si pentru clasele mai mici
- 70lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Alexandru
București & online- Nou
Olimpic la matematică, absolvent de universitate cu profil de politehnică, meditator clase v-xii si facultate, ofer lectii la matematica si fizica in bucuresti
- 75lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Anda
București & online- Nouă
Absolventă a liceului pedagogic, cu modul psihopedagogic finalizat. ofer meditații la matematică pentru clasele i–iv, prin activități interactive, clare și adaptate ritmului fiecărui copil.
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Alexia
București & online- Nouă
Studenta la facultatea de electronică telecomunicații și tehnologia informației, absolventă a profilului real cu media 9,58. dornica sa ajut cat mai multi elevi in a promova examenul de bacalaureat
- 70lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Neagu
București & online- Nouă
Ofer meditații la matematică pt elevii claselor primare și gimnaziale
- 60lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Andreea-nicoleta
București- Nou
Studentă la politehnica bucurești cu experiență în lucrul cu copii, ofer meditații la matematică pentru clasele i-iv. am experiență în lucrul cu copii din ciclul primar .
- 75lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Alexandru
București & online- Experimentat
Absolvent informatică economică, 21 de ani, ofer meditații la matematică pentru clasele v-xii (evaluare națională și bac). predau fizic în zona șoseaua pantelimon - morarilor sau online. explic logic,
- 50lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Traian
București & online- Experimentat
Matematica lectii individuale, placut si cu rezultate pt cl 5-8, en si olimpiada
- 95lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Adina-ionela
București & online- Experimentată
Studentă la facultatea de matematică si informatică in primul an, ofer meditatii la matematica pentru copii din gimnaziu/liceu.
- 50lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Tiberia
Cățelu & online- Nouă
Profesor înv primar, absolventa a.s.e bucurești și facultatea științe ale educație, ofer meditații la matematică clasele i-vii.
- 75lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Marian
București- Nou
Profesor cu experienta ofer pregatire pt evaluarea nationala la matematica
- 50lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Tudor
București & online- Nou
Absolvent al academiei tehnice militare ferdinand i si al colegiului national militar 'dimitrie cantemir' din breaza, ofer meditații la matematică și fizică pentru gimnaziu și liceu!
- 50lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Arion
București & online- Nouă
Studenta în anul întâi în cadrul facultății de matematică și informatică, universitatea din bucurești.
- 55lei/h
- Prima lecție gratuită
-
![teacher_picture]()
Andrei-daniel
București & online- Nou
Doctorand la facultatea de automatica si calculatore ofer meditatii la matematica
- 100lei/h
- Prima lecție gratuită
-
Vezi profesorii de matematică




















